Două studii publicate săptămâna trecută mi-au atras atenţia. Concluziile lor mă tulbură. Unul dintre ele, realizat de www.paginademedia.ro spune că petrecem mai mult de 6 ore în faţa televizorului. Celălalt, realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, arată că 61% dintre români consideră comunismul o idee bună. Mai mult, 49% dintre cei care au răspuns sondajului cred că în România era mai bine înainte de 1989. Dintre cei care spun că era mai bine înainte, 62% motivează acest lucru prin faptul că toţi oamenii aveau un loc de muncă, iar 26% prin faptul că nivelul de trai era unul decent. Procentul celor care spun că nu au avut de suferit de pe urma comunismului este de 78%.

Printre concluziile celor care au lucrat la acest al doilea studiu se află şi faptul că „este datoria atât a instituţiilor statului, cât şi a mass-mediei din România să promoveze un tip de discurs complex, nuanţat şi responsabil, care să reflecte şi să analizeze dilemele, provocările şi problemele presupuse de asumarea trecutului comunist”.

Aş adăuga faptul că, privind istoria comunismului în România, dintre cei care au răspuns sondajului, pentru 56%  sursa principală de informare este mass-media,  iar pentru 33% este şcoala/universitatea.

Din cele două studii de mai sus reiese clar importanţa mass-media în viaţa noastră de zi cu zi. Alocăm mult timp transmisiunilor TV şi considerăm mass-media ca fiind sursă principală de informare. Principalele griji sunt cele care ţin de locul de muncă şi nivelul de trai. Probabil că ar fi nevoie de mai multe informaţii difuzate prin mass-media în legătură cu aceste griji, care reflectă nevoi fundamentale ale oamenilor. O altă nevoie pe care oamenii caută să şi-o satisfacă prin mass-media este cea de divertisment. S-ar putea ca acest divertisment să reprezinte o evadare din faţa grijilor.

Este datoria mass-media să umple aceste goluri şi să transmită informaţiile de care publicul ţintă are nevoie. Informaţii care să fie utile, să ofere beneficii. În acelaşi mod, e important ca şi cei care apelează la mass-media pentru promovarea produselor sau serviciilor proprii să înţeleagă frustrările şi grijile pe care le au potenţialii cumpărători. Ar fi bine să îşi conceapă şi să-şi transmită mesajele astfel încât să ofere soluţii la problemele cu care se confruntă aceştia. Ar avea de câştigat explicând şi educând publicul ţintă. Iar, dacă oferă divertisment, să acorde o atenţie mai mare calităţii acestuia, adăugând valoare.

Sper ca astfel să ajungem la concluzii mai bune ale studiilor viitoare, să percepem mai multe lucruri bune, mai multe beneficii din schimbările aduse de Revoluţie. Şi poate, doar poate, să rupem din timpul petrecut la televizor pentru a găsi şi alte surse de informare şi divertisment.