Orice puseu violent la adresa unui oponent mută atenția asupra lui. Uneori, așa ajung să devină simpatici eroii negativi din filme sau zmeii basmelor, în lupta cu Făt Frumos… sau cu cine se crede și pozează ca atare. În sport, deși există noțiune de fair-play și deseori adversarii din competiție se împrietenesc în afara concursului, presa mizează pe efectul violent al unor expresii ca „ victorie umilitoare”, „zdrobitoare”, „distrugătoare”, împingând efectele la maximum… până la amorțire.

Chiar și atunci când adversarii se plasează pe poziții net inferioare, încercarea de a profita de slăbiciunile lor poate avea un recul extrem de violent, cu pagube mai mari decât profitul sau câștigul pentru care deja se făcuseră previziunile cele mai optimiste. Cine știe când rolurile se pot inversa, într-o criză neprevăzută?

Cine vrea să fie atacat violent? Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face, spune un vechi proverb. Deși pare că există o plăcere sadică de a participa, de pe margine, la o bătaie, cine vrea să se implice? Lumea așteaptă soluții de la orice campanie de marketing, iar mesajul violent, menit să inducă senzații neplăcute, gusturi amare și stări negative va fi instinctiv respins cu toate puterile.

Etica este importantă, chiar vitală. Dacă vrea să facă bine altora, de ce le vorbește un om de marketing despre răul făcut de concurenți, făcându-i pe clienți să se simtă… și mai rău? Le reamintește, făcându-i să retrăiască situații pe care le-ar fi vrut uitate, pe care le regretă și care le-au produs suferință?

Lumea pare să știe să facă diferența și să-și dea seama cine pot fi concurenții, are suficientă inteligență pentru a putea înțelege subiectivismul cu care unul dintre ei vorbește despre ceilalți. Iar dacă vorbește punând accentul pe slăbiciunile celorlalți, în loc să vorbească de propriile calități… ghici! Înseamnă că are prea puțină încredere în acestea! Lipsa de încredere este o slăbiciune proprie celor care-i insultă, desconsideră sau atacă violent pe cei cu care concurează.

Evitarea limbajului violent este o chestiune de echilibru. Orice agresiune reduce drastic șansele de a colabora vreodată în viitor cu oponentul bruscat, jignit, agresat, cu atât mai grav cu cât acest lucru este public. Iar în scopuri și pentru obiective comune, deseori concurenții pot fi nevoiți să lucreze împreună, pentru a fi eficienți. Presa are partea ei de vină în acest marketing violent, întreținut pentru o audiență efemeră.

Copiii pot uita repede o ceartă, iar adulții pot ierta. Ce se poate face cu cicatricile rănilor? Până la urmă, afacerile aparțin tot unor oameni, iar oamenii au sentimente și reacții. O relație odată viciată, rămâne sub semnul întrebării, iar un atac violent va surpa orice șansă de restabilire a încrederii, până când se va reconstrui tot din temelie. Merită concurenții să fie zdrobiți?

Împărtășește cu un clic...Share on Facebook
Facebook
Email this to someone
email
Share on LinkedIn
Linkedin
Share on Google+
Google+