Am o relatie exclusiva… cu telefonul meu mobil – poate ar trebui sa spun exclusivista? Este riscant sa scriu despre asta – acum cativa ani as fi pus subiectul pe hartie, acum il pun pe un ecran, monitor, pe o pagina virtuala cu o existenta mult mai durabila decat a unei coli de hartie…

Poate fac o greseala, insa recunosc ca rareori inchid telefonul meu mobil – desi folosesc aproape permanent modul silentios. Mi s-a intamplat ca, aterizand dupa doua ore de zbor, sa-mi reamintesc cu greu PIN-ul telefonului, de care aveam nevoie pentru a-l reporni. Chiar si noaptea ramane pe silentios, fara sa-l inchid.

Am primit cateva reprosuri de la cineva care procedeaza la fel si pe care l-am deranjat. Ce se intampla? Uneori, mesajele mele sau articolele sint distribuite catre abonati la ore mici din noapte – sa zicem, 4.00 dimineata. Serverul face acest lucru automat, pentru ca atunci traficul este mai redus – adica este mai mult loc pentru mesajele mele, care intalnesc mai putine obstacole.

Abonatul meu a tinut telefonul aproape si, probabil, acesta s-a conectat automat la serverul de email, receptionand un mesaj la o ora atat de matinala. Eu, unul, prefer sa verific manual casuta de mesaje email, cam in acelasi fel in care verific si SMS-urile primite.SMS, MMS, email, Facebook, Twitter, LinkedIn

Aici am vrut sa ajung: citind un articol recent al lui Tim Ritchie, fac o paralela intre ceea ce se intampla in SUA si ceea ce observ in Romania, din punct de vedere al comportamentului consumatorilor. Sigur ca apar diferente, insa uneori sint convins ca ele sint neglijabile. Sa-mi spui ce crezi despre ceea ce urmeaza.

Mai mult de 61% dintre cei care detin un telefon mobil il tin in dormitor (vinovat), iar 41% au telefonul la distanta de o lungime de brat (vinovat, din nou). Un alt studiu spune ca 94% dintre SMS-uri sint citite, majoritatea in cel mult cinci minute de la receptionarea lor. Asta in vreme ce 46% dintre reclamele online sint ignorate… pur si simplu pentru ca apar intr-un moment sau context nepotrivit.

Astfel de relatii exclusiviste pot fi valorificate cu succes prin marketingul directionat cu ajutorul telefonului mobil. Puterea acestei relatii te poate ajuta sa reduci costurile de promovare si atingere efectiva a publicului tau tinta, imbunatatind totodata experienta pe care o traieste.

Telefonul mobil ofera un punct de interactiune imediata, spre deosebire de televizor, de radio sau publicitatea tiparita, punct de contact care poate fi personalizat si croit dupa profilul clientului tau ideal. Cu siguranta, in ultimii ani, marketingul prin telefonul mobil este in continua si vizibila crestere.

Odata cu aparitia tehnologiei smartphone, caile de transmitere a mesajului au depasit limitele SMS-urilor si MMS-urilor, dincolo de limitele emailurilor, pana la mesajele de tip social media, prin Facebook, Twitter si LinkedIn. Telefonul mobil este deja un instrument valoros de promovare, complementar mijloacelor traditionale.

Prin marketing mobil poti sustine imaginea companiei, poti lansa produse sau pachete de servicii, poti coordona campanii de promovare, poti desfasura studii, sondaje, concursuri, licitatii si tombole, poti oferi informatii utile si divertisment, generand solicitari, cladind si consolidand loialitate si realizand vanzari.

As putea reveni asupra acestui subiect cu si mai multe detalii, daca te intereseaza. Oricum, sper ca ti-am starnit interesul sau ti-am confirmat cateva banuieli, daca ai un minim de informatii despre marketingul mobil.

Il recomand fara retineri. Orice s-ar spune, in orice faci, conteaza enorm in ce fel pui in aplicare informatiile, ideile si cunostintele pe care le dobandesti. Lasa-ma sa te ajut. Raman consecvent ideii de testare si masurare a fiecarui element de marketing profitabil.