Metoda de marketing profitabil de astăzi este una care îmi face o plăcere deosebită, cu atât mai mult cu cât este omniprezentă în cotidian… şi cotidiane!

Aseară am savurat pe îndelete jocul deosebit al maestrului Sir Anthony Hopkins în „Rămăşiţele zilei”, film nominalizat la 8 categorii Oscar în 1993 (câştigate de „Lista lui Schindler” şi „Pianul”). Subiectul filmului este loialitatea unui majordom faţă de Lordul său, deşi cel din urmă este un trădător de patrie, care pleda în favoarea pasivităţii în faţa ameninţărilor naziste. Prima controversă este acest devotament orb („datoria înainte de toate”, chiar şi de sentimente personale), iar a doua, mai amplă, este legată de jocul politic şi consecinţele istorice ale acţiunilor Lordului Darlington.

Apoi, descrierea subiectului acestui film pe www.imdb.com este una care pentru mine este controversată: „Un majordom care se dedică trup şi suflet serviciului său, realizează prea târziu, în anii de după cel de-al doilea război mondial, cât de greşit şi-a investit loialitatea”. Pentru mine filmul se referă la caractere, la multele aspecte ale naturii umane, cât de departe e dispus să meargă un om în sacrificiul său…

Filmul m-a făcut să mă întorc în timp. Ca elev, scriam „comentarii literare” la şcoală. Am fugit de învăţatul pe de rost, evitând criticile literare ale unor opinatori consacraţi, care disecau romanele sau poeziile mele favorite. Am scris propriile comentarii, pornind de la ideea: „Şi dacă, totuşi…?” Avem opinii şi noi, vrem să le exprimăm, vrem să se ţină cont de ele. Atunci când opiniile noastre diferă de cele ale majorităţii sau de cele ale „autorităţii” recunoscute în materie, se nasc controverse. Controversele atrag atenţia ca un magnet, captează audienţa dornică de nou, de alternativă, de dezbatere şi înfierbântă mulţimi de oameni, născând patimi, pro şi contra, oglindite în cotidiane (publicitate gratuită).

Ca metodă de marketing, e bine să foloseşti controversa cu mare băgare de seamă. Caută-ţi argumente, susţine-le cu înflăcărare, adu „mărturii” în favoarea celor susţinute de tine şi combătute de alţii. Caută orice portiţă, orice breşă pe care o poţi folosi, etic, pentru a te pune „contra curentului”. De exemplu, sunt multe credinţe populare false: demontează un „mit”. Evită controversele vulgare, în sensul larg al cuvântului. Unii se ceartă cu o persoană foarte cunoscută, doar pentru că astfel speră să devină şi ei cunoscuţi. E o glorie efemeră şi dăunătoare tuturor.

Cu argumente solide, orice controversă poate fi utilizată ca metodă de marketing profitabil, care să schimbe situaţia în bine, atât pentru tine, cât şi pentru clienţii tăi.