Primii patru ani sînt grei, până ajungi în anul trei…

…așa zicea o vorbă studențească – apropo de anul universitar care începe. Așa este și cu fondurile europene, primii pași sînt grei. Siteul Ministerului Fondurilor Europene este accesibil aici, și primul pas este să culegi informații direct de la (cea mai autorizată) sursă.

Aici găsești aplicația MySMIS, pentru depunerea unei cereri de finanțare. Una dintre problemele discutate la evenimentul organizat vineri de Business Mark ține de faptul că, în prezent, completarea și depunerea unui dosar de finanțare durează chiar și 2-3 zile, în cazul firmelor de consultanță.

Pentru solicitanții care vor să parcurgă pe cont propriu acest proces online, finalizarea durează… Dumnezeu cu mila! (Undeva între 4 zile și o săptămână întreagă!). Se lucrează la simplificare, însă cu greu, fiindcă trebuie păstrate cerințele privind filtrarea solicitărilor, pe baza criteriilor de eligibilitate, pentru împiedicarea fraudelor, pentru culegerea tuturor informațiilor strict necesare derulării proiectelor… și așa mai departe.

La eveniment au participat, foarte comunicativi și riguroși, secretari de stat, reprezentanți ai unor asociații ale oamenilor de afaceri din România, de nivel local sau național, firme de consultanță și, desigur, solicitanți de fonduri europene.

Printre cheltuielile eligibile detaliate în documentațiile de finanțare se află, explicit (pentru că, anterior era cumva neclar dacă se acceptă) cheltuielile de marketing (al produselor agricole, de exemplu). Lipsa de comunicare, promovarea insuficientă (sau incorectă) duc, deseori, la eșecuri ale unor inițiative care, în faza de finanțare, păreau fezabile și profitabile, pe termen lung.

De exemplu, în anumite sectoare agricole, se poate discuta, concret, cu cifre anualizate, de un randament mediu al capitalului de peste 20% (în timp ce afacerile imobiliare pot spera la maxim 8-10%). Informații de acest gen pot fi obținute de la firmele de consultanță, fiind de mult ori decisive pentru derularea sau previzionarea evoluției unui proiect.

O altă categorie de cheltuieli eligibile la finanțare este aceea a cheltuielilor de leasing, pentru mașini și utilaje sau pentru echipamente utilizate în proiectele finațate. Existau și aici controverse și interpretări mai puțin clare, lămurite în mare parte de o firmă specializată în finanțări prin leasing, prezentă la eveniment.

La AFIR, care are portalul aici, se finanțează proiecte rurale, cu sumele disponibile trecute pe site, pentru fiecare sector în parte. De la tineri fermieri și până la grupuri de producători, cei interesați pot găsi ghiduri consultative, rapoarte și informații utile, se pot înscrie și pot participa la dezbateri, adresând întrebări și primind răspunsuri, fie de la autorități, fie de la alte persoane, care au mai întâmpinat aceleași probleme.

Este important că există dialog și se îmbunătățește transparența. Investitorii încă se codesc să apeleze la consultanții cu experiență în accesarea finanțărilor europene, lucru care, deseori, arată rigiditatea solicitanților. În caz de eșec, când proiecte bune sînt respinse pentru lucruri mărunte, care ar fi putut fi sesizate de ochiul avizat al consultantului, frustrările cresc exponențial, iar resursele de timp și bani irosite sînt irecuperabile.

Mai mult, anul acesta, liniile de finanțare au fost suprasolicitate, în anumite cazuri, iar proiecte cu punctaje bune au rămas fără fonduri. Și în astfel de situații, consultanții pot recomanda soluții, inclusiv prin facilitarea accesului la programe de ajutor de stat sau la investitori privați, interesați să finanțeze idei profitabile.

Acestea sînt veștile bune ale săptămânii, să ai spor la treabă! Orice informație suplimentară poate să-ți fie de folos. Pune întrebări, cercetează online, caută ajutor, pentru a atrage fondurile europene necesare demarării și implementării proiectelor tale. Participă la evenimente de acest gen, pregătește-te pentru succes!