Iată câteva dintre sursele utilizate pentru inspirație, atunci când ești în căutarea soluțiilor de marketing profitabil.

Este vorba despre materiale care sunt fie disponibile gratuit, online, fie sunt transmise sub formă de webinarii sau cursuri live, online, incluzând și transcrierile discuțiilor, contra cost.

Prima resursă este cea disponibilă la www.businessballs.com. Aici găsești de toate, de la vânzări directe și telemarketing, până la exemple, anecdote și istorioare inspirate din realitate, legate de marketing.

Gratis în ceea ce privește cheltuielile bănești, această resursă presupune totuși costuri indirecte, adică timp consumat cu căutările și energia necesară pentru a selecta ceea ce ți se potrivește, tocmai pentru că este atât de vastă.

A doua resursă gratuită este disponibilă aici: http://www.makepeacetotalpackage.com/. Este vorba mai ales despre publicitate, felul în care sunt concepute materiale de promovare sau campanii întregi, cu recomandări practice, pas cu pas și până la ultimul detaliu.

De aici poți și cumpăra o serie de cursuri disponibile pe DVD, care însumează multe dintre situațiile concrete în care instrumentele de marketing profitabil specifice creației publicitare au fost aplicate de Clayton Makepeace.

A treia resursă cu multe materiale gratuite este oferită de Rich Schefren, cu scurte videoclipuri cu recomandări și descoperiri generatoare de profit.

Fie că este vorba despre soluții automatizate integrate în marketingul tău profitabil, disponibile la http://www.infusionsoft.com/, fie că te interesează programe de coaching, care să te ajute să elimini balastul, devenind un întreprinzător strategic în loc să fii oportunist, disponibile la http://www.strategicprofits.com/, tot ce îți trebuie este timp și energie să asimilezi informațiile, astfel încât să-ți fie utile, cât mai rapid.

Aceste exemple au doar rolul de a te motiva să cauți ceea ce ți se potrivește. Fie că vorbim de unelte, fie de instrumente sau clipuri video explicative, resursele pot fi nelimitate. Există cărți, cursuri, webinarii online la un clic distanță, multe dintre ele gratuite.

Multe resurse de marketing profitabil au fost deja testate și aplicate cu succes și te pot ajuta să-ți scurtezi timpul pe care îl consumi, atunci când îți pui întrebări și cauți soluții. Este important să ceri, să cauți, să obții și să folosești. Dacă acumulezi informații inutile, creierul tău le va șterge din memorie, de îndată ce vor apărea noutăți interesante.

Revenind aici și citind mâine, vei putea descoperi o listă de douăzeci și ceva de resurse, selectate după criterii subiective, cu scopul de a-ți fi de folos, extinzându-ți orizonturile. Utilitatea lor practică rămâne să fie demonstrată de abilitatea ta de a filtra și utiliza eficient ceea ce vei găsi oportun.