Promovarea este instrumentul principal al unui marketing profitabil.

Aceasta determină creşterea vânzărilor şi a profitului. Ai stabilit preţul la care atingi profitabilitatea optimă, ţi-ai definit produsul, astfel încât să aducă beneficii potenţialilor cumpărători şi ţi-ai ales piaţa sau publicul ţintă.

Acum trebuie să promovezi acest produs şi ai la îndemână metode numeroase, dintre care să le alegi şi să le aplici pe cele care ţi se potrivesc. Descoperă acele metode şi mijloace care dau cel mai bun randament pentru tine.

Ţine cont de următoarele lucruri:

–          Cel mai important lucru este să potriveşti mesajul cu piaţa ţintă. Este esenţial să comunici cu cei pe care doreşti să-i atragi, vorbindu-le pe limba lor. Foloseşte o adresare personală, directă, uşor de înţeles.

Explică-le beneficiile şi avantajele de a cumpăra de la tine, învaţă-i cum pot extrage valoarea maximă prin folosirea produsului sau serviciilor tale. Respectă regulile dialogului, în loc să ai un discurs sub formă de monolog.

–          Comunică în mod constant sau, cel puţin, periodic. Mesajul tău trebuie reluat, din mai multe motive. Gândeşte-te la faptul că publicul tău cumpără cu o anumită frecvenţă tipul de produse sau servicii pe care tu îl oferi. Trebuie să fii prezent atunci când e nevoie de tine.

Cel mai sigur mod de a atinge acest obiectiv este să fii constant în promovarea afacerii tale, pe canale multiple, pentru că „ochii care nu se văd, se uită”.

–          Apelează la mijloace de promovare multiple. Unii oameni preferă să cumpere din magazine, alţii fac cumpărături online. Există cumpărători care răspund mai bine unor anunţuri publicitare, în timp ce alţii reacţionează mai degrabă la mesajele transmise prin corespondenţă directă.

Ai la dispoziţie metode diferite, cu costuri variate. În funcţie de produsul pe care îl vinzi şi publicul căruia te adresezi, alege între a da telefoane, a trimite faxuri, scrisori de vânzare, pliante cu oferte şi aşa mai departe. Participă la târguri şi expoziţii, seminarii şi alte evenimente şi organizează propriile tale prezentări cu public.

–          Testează tot ceea ce faci. Înregistrează costurile şi rezultatele pentru fiecare metodă în parte. Analizează randamentul, astfel încât să poţi ajusta şi adapta marketingul tău în funcţie de răspunsul publicului ţintă.

Urmăreşte ceea ce fac alţi furnizori de produse sau servicii similare şi învaţă din greşelile lor, astfel încât să le eviţi, sau adaptează pentru tine ceea ce crezi că ţi s-ar potrivi. Uită-te şi la ceea ce fac firme de succes din alte domenii.

Principalul scop al promovării trebuie să fie creşterea vânzărilor şi a profitului. Ţinând cont de ideile de mai sus, eşti pe drumul cel bun, cel al unui marketing profitabil.