Ce înseamnă Marketing Attribution?

Valoarea pe care o atribui unui element de contact aparținând sistemului tău de strategii, tactici și metode de marketing sau, în termeni mai simpli, capacitatea de a determina care dintre elemente generează fiecare rezultat, fiecare procent din totalul încasărilor (și ponderea corespunzătoare din totalul cheltuielilor).

Fie că afli răspunsuri de la giganți ca Salesforce sau Adobe, fie că apelezi la consultanți și experți de nișă, traseul urmat de un cumpărător poate fi determinat, cu scopul de a detecta cu precizie care dintre multiplele mesaje de promovare influențează și în ce măsură decizia de a efectua o achiziție. Atribuirea (Marketing Attribution) urmărește profitabilitatea costurilor de marketing.

Avansul tehnologic din ultimii ani permite măsurarea mult mai precisă și dezvoltarea mai multor posibilități de a optimiza costurile, investind în cele mai eficiente metode de promovare, în campaniile de marketing cu cele mai bune rezultate, cu erori minime de previzionare, folosind sisteme complexe și avansate de atribuire științifică, algoritmică, de 360 de grade, pentru a vedea impactul fiecărui element al comunicării.

Cum îți poate îmbunătăți performanțele?

După unele surse, un exemplu aici, câștigul mediu poate fi de 15% și până la 35% creștere a randamentului investiției în canalele utilizate pentru promovare. Vei putea distinge mai bine între mijloacele utilizate eficiente și cele ineficiente, cu randament precis pentru fiecare, atribuind corect veniturile realizate din fiecare sursă.

Vei putea înțelege mai bine preferințele cumpărătorilor și vei îndepărta obstacolele, vei rezolva problemele și simplifica alegerile specifice fiecărei metode utilizate pentru a le atrage atenția, pentru a le stârni interesul și pentru a le satisface nevoile. Vei putea aprecia mult mai bine valoarea fiecărui client, adaptându-ți campaniile în funcție de profilul clientului ideal descris de informațiile analizate pe baza instrumentelor de măsurare utilizate în marketing attribution.

Ce modele de Marketing Attribution poți folosi?

Există o serie de modele de „marketing attribution” utilizate și recunoscute pe scară largă. De la atribuirea specifică pentru primul contact la cea care urmează modelul ultimului contact, modelele au aplicabilitate diferită pentru domenii diverse, potrivindu-se mai bine, în funcție de criterii bine definite. Atribuirea poate fi liniară, temporală sau algoritmică, cu o singură sursă sau cu mai multe surse, descrierile fiind cele de aici.

Modelele seamănă cu automatizările industriale, fiind mai ușor de asimilat pentru aplicații tehnice și cu ajutorul mijloacelor puse la dispoziție de tehnologia avansată, sisteme CRM și platforme online de stocare și interpretare de date. Astfel de informații au valoare uriașă pentru înțelegerea și îmbunătățirea ratelor de conversie, detalii, explicații și grafice găsești aici.

Care sînt provocările, cele mai bune practici și beneficiile din Marketing Attribution?

După cum scriu cei de la NG Data aici, provocările practice țin de multe aspecte, de la capacitatea de înțelegere a oamenilor de marketing, cei care au de lucrat cu instrumentele și tehnicile de atribuire, până la definirea corectă, în timp, spațiu și ca unitate valorică, a punctelor de contact, canalelor de comunicare sau fazelor procesului de marketing, înainte de decizia de achiziție a cumpărătorului.

Concurența mai multor mesaje de promovare în aceleași puncte de contact, bugetele și suprafețele, perioadele de promovare și ingeniozitatea metodelor, flexibilitatea campaniilor sau rigiditatea parametrilor de funcționare pot afecta ajustarea rapidă a rezultatelor și măsurarea corectă a impactului. Complexitatea asocierilor de mesaje complică și mai mult atribuirea. Îmbunătățirile presupun adoptarea unor metode noi, de la planificare la modelare algoritmică.

Beneficiile merită investiția. Reducerea costurilor pentru campanii ineficiente, creșterea și prelungirea performanțelor pentru campaniile eficiente ar fi cele mai vizibile efecte pozitive ale măsurării corecte pentru atribuirea vânzărilor către campaniile de marketing relevante. Deciziile de marketing vor fi mai mult științifice și mai puțin bazate pe impresii subiective, impulsuri de moment și păreri lipsite de altă argumentație, în afară de experiență și istoric.

Cele mai bune practici anticipează analitic, planifică și alocă resursele în mod argumentat, pe baza datelor procesate sistematic, agregate în timp real, din surse multiple. Avalanșa de informații va fi filtrată de echipe interdisciplinare, cu pregătire și percepție diferită pentru fiecare. Concentrarea asupra celor mai importante informații și definirea valorică a obiectivelor va face diferența. Testează!