Legenda este personificată de reprezentanții glorioși ai celor care se identifică și năzuiesc la eroismul povestit din tată în fiu, ca exemplu menit să motiveze, să bucure sau să educe. De aceea, când impostorii vorbesc prea mult, apare mult mai pronunțat riscul ca adevărul să fie înghesuit într-un colț întunecos, umilit, lovit, cu capul spart…
Legenda consemnează și va duce mai departe, peste generații, informația că România este multiplă campioană mondială la handbal, iar handbalul este sport național de zeci de ani. Mărturiile vin fluviu, atât din țară, cât și din afara țării, de unde ne cinstesc mulți, pe care abia dacă-i știm.
Dumnezeu să-l odihnească în pace veșnică pe Niculae Nedeff! Dumnezeu să-l aibă în pază pe Gheorghe Gruia! Acești titani de legendă vor fi purtați în suflet în România și în Mexic. Se vor alătura altor corifei recunoscuți în Germania, Rusia, Franța, Spania, SUA, Suedia… și lista ar fi mult prea lungă. Mereu, peste tot, se va spune că au fost români. Naționali.
Aurul cucerit de ei încununează eforturi și dedicație și spirit de sacrificiu. Performanța înseamnă luptă pentru depășirea limitelor. Ea presupune inteligență, calități fizice și mentale puternice, antrenate continuu, supuse testelor repetate de rezistență, comparate cu forțele altora. Aurul acesta este veritabil. Minunat este că a fost și este și repetabil: de patru ori, aurul mondial pentru băieți și de trei ori aurul mondial pentru fete.
Legenda încă trăiește. Avem în față, vii, veritabili, cu bun simț și înțelepciune o mulțime de astfel de eroi, maeștrii emeriți ai sportului: domnul profesor Constantin (Pilică) Popescu, domnul general Cornel Oțelea, doamnele Aurora Leonte, Elena Pădureanu, Aurora Alexandrescu, Elena Jianu, Constanța Dumitrescu, Elena Hedesiu si Cornelia Diaconu și mulți alții, față de care admirația este aceeași.
În Franța, nume ca Sorin Toacsen, Radu Voina, Rudi Prisăcaru, Rareș Fortuneanu impun respect. Cristian Zaharia în SUA, Maricel Voinea în Spania și Germania, Robert Licu, Alexandru Dedu, Ștefan Birtalan, Estera Matefi, Mariana Târcă, Steluța Luca, Lumința Huțupan, Narcisa Lecușanu, Cristina Vărzaru, Carmen Amariei se bucură de admirație în Ungaria, Croația, Germania, Norvegia, Danemarca, Slovenia, Suedia… și în restul lumii conectate la handbal. Lista cu nume ar putea continua pe multe rânduri.
Din păcate, aceștia comunică mai puțin decât impostorii. Printr-o complicitate de-a dreptul bolnăvicioasă a unor publicații, valorile cad în planul secund. Sînt date la o parte de impostorii pregătiți să se cațere pe umerii eroilor, să le fure legenda, asumându-și meritele unor proiecte fantomă de marketing, lipsite de materializare, găunoase… dar sonore, ca orice butoi luat la ciocănit!
Handbalul este sport național și prin prisma importanței acordate prin alocările de la bugetul național, mereu printre primele cinci sporturi, în ordinea sumelor. De cele mai multe ori se află în top trei, alături de canotaj și gimnastică. Acest lucru este evident din informațiile publice ușor de verificat, pentru cel puțin ultimii douăzeci de ani! Mai mult, noi știam că „handbalul este sport național” înainte să apară pe afișe, de vreme ce handbalul a fost singurul sport de echipă la care am câștigat titlul Mondial!
Ce merit pot avea impostorii, când creșterea de buget vine de la minister? Care mai este contribuția lor?
- Impostorii pretind că rezultatele li se datorează lor, într-un sport în care multiplii campioni mondiali încă trăiesc și pot vorbi despre emoții, experiențe și exemple;
- Impostorii pretind că lucrează cu idei originale, deși le copiază de la surse care le aplică de ani de zile;
- Impostorii pretind că este firesc să extindă asupra României concluziile unui studiu de piață din… Australia?! și date eronate extrase din studii expirate și deformate, privind audiențe de 70% pentru handbal la nivel național.
Legenda și-ar pierde din putere, dacă ar rămâne ancorată în trecut, fără oglindire în prezent. Iată, România câștigă medalii de aur și în anii 98-99, în 2005 și în 2014. România a fost gazda Campionatului European din 2000, cu imn al competiției cu tot, cu zeci de voluntari, care au însoțit permanent delegațiile străine.
Impostorii încearcă să-și asume acum succese care aparțin altora, încearcă să-și asocieze numele cu performanțe realizate independent de existența indecentă a profitorilor de ocazie. O cheie a profesioniștilor este repetabilitatea performanțelor. Naționalele de handbal ale României au mai umplut săli polivalente și în 2010, 2011, 2012… ca să rămânem aproape în timp. În 2010 s-a mai jucat o finală de Liga Campionilor la handbal, în București, într-o sală arhiplină.
TVR a fost lider de audiențe în 2007 și 2010 cu jocuri ale echipelor naționale de handbal transmise în direct, iată dovezile aici și aici: peste 1,5 milioane de telespectatori! Federația a mai avut contracte cu transmisiuni Tv și înainte să fie „salvată” de impostorii prezentului. Naționala a evoluat la competiții majore în echipament sportiv de cea mai bună calitate, deși impostorii vorbesc de parcă ar fi fost altfel… Iată mostre de adevăr, care pot fi ușor multiplicate, căutând câteva minute în arhive, cum ar fi cea de aici.
Pe lângă aura câștigată și legenda înfiripată în trecut, distinsul domn profesor Constantin (Pilică) Popescu a continuat și munca titanică la Istoria jocului de handbal în România. O poți găsi aici. Și din această adevărată enciclopedie se vede clar că, încă demult, handbalul este sport național în România. Impostorii insinuează că ei au inventat roata și ne-o arată, învârtind-o.
Este inacceptabil ca oamenii care au participat direct la evenimente să fie uitați, ignorați, acoperiți de zgomotul strident al emfazei vremelnice a celor care încearcă să le fure aurul, când tot ce pot da mai bun este o palidă poleială. Legenda trăiește. Aurul rămâne. Impostorii vor fi uitați repede. Pot fi iertați, dacă își revin din orbire și recunosc meritele celor care au consacrat handbalul ca sport național. Faptele vorbesc!
Ar fi frumos ca presa noastră să stea de vorbă și să publice povestirile pline de exemple vii ale celor care au trăit emoțiile intonării imnului național la competiții majore, unde au arătat că handbalul este sport național. S-ar bucura și voluntarii anonimi să fie măcar menționată munca lor, participarea lor, contribuția lor importantă la promovarea handbalului în școli, în toată țara. Probabil, li s-ar mai șterge din dezamăgirea promisiunilor cu care au fost amăgiți.
Marketing machiat
Tristă este minciuna cu picioare scurte… Ideile autentice rezistă testelor și pot fi reluate, cu condiția să nu fie asumate, ca și cum ar fi proprii celui care le folosește. Iată mostre ale minciunilor cu care se demască impostorii: Sigla ligii „zimbrilor” este identică aproape integral cu cea de aici, lupul dacic aici, sigla FRH aici. „Originalele” au fost copiate după munca altora și însușite fără jenă de pretinși deschizători de drumuri. Demascarea este necesară din mai multe motive. Cei care știu și tac devin complici la impostură și furt.
Propagarea falsurilor știrbește valoarea și nedreptățește munca celor care au rămas cu ochii în soare și au investit timp, dedicându-se trup și suflet unor proiecte, cu adevărat voluntari, fie studenți, fie designeri, fie tehnicieni și sportivi. Pentru ei, este nevoie să se facă dreptate. Lumina reflectoarelor are nevoie de diamante adevărate. Plasticul merge la reciclare. Publicul are nevoie de super-eroi și super-idei adevărate.
Trompetele vor fi de folos în luptă numai cât timp există luptători în tranșee. Nicio victorie, nicio legendă nu vorbește despre trompetele sau despre impostorii care mișună ca șoarecii, cu bucuria că tropăie alături de elefanți și cu iluzia că le vor pune piedică și-i vor strânge de gât.
Oricine se simte amăgit de impostorii handbalului, ca sport național, poate pretinde daune de la cei care caută notorietatea și deșertăciunea laudelor disperate, în căutarea unei bucățele mai albe de pâine…este recomandabil să o facă! Altfel, trompeta va tot suna, tot mai ruginită…