Care sînt cele mai importante trei instrumente de marketing profitabil care multiplică masiv randamentul oricărei firme, fie ea cât de mică?

Apelează la resursele disponibile prin Liga Minților Extraordinare, un forum creat de Jay Abraham și Rich Schefren, cu participarea a peste 50 de experți din domeniul marketingului și dezvoltării afacerilor.

Totul pleacă de la înțelegerea nevoilor tale și ale clienților tăi. Astfel, cele mai importante trei instrumente sunt:

1.       Îmbunătățirea autocunoașterii prin înțelegerea ierarhiei nevoilor, așa cum este aceasta redată de piramida lui Maslow și prin cunoașterea propriilor atuuri și slăbiciuni.

Piramida lui Maslow are la bază nevoile fundamentale fizice și de securitate, pe care oamenii sunt motivați să le satisfacă înainte de a trece la nivelul următor, reprezentat de nevoile de creștere și dezvoltare.

Odată împlinite și aceste nevoi de creștere, oamenii sunt motivați să se concentreze asupra nevoii de auto-actualizare. Acest nivel este, pentru mulți oameni, stadiul în care se atinge adevăratul succes; el reprezintă împlinirea potențialului individual, sentimentul că realizează contribuții importante și dorința de a avea un impact semnificativ în viață și în lume.

 2.       Eficientizarea recrutării și angajării celor mai buni oameni, evaluându-ți resursele umane existente, performanțele, fidelitatea și modul de recompensare, determinând criterii și repere pentru procesele viitoare de recrutare. Astfel, eviți angajarea oamenilor nepotriviți și costurile aferente.

Apoi, alcătuiește o listă de candidați cu performanțe excepționale, la care să apelezi atunci când vrei să ocupi un post disponibil în firma ta. Ține cont de evoluția lor, urmărește-le cariera și aparițiile publice (conferințe, expoziții, congrese, reuniuni ale unor asociații profesionale, etc.).

 3.       Învățarea continuă, citind cărțile potrivite și urmând cursurile care să-ți extindă abilitățile antreprenoriale și capacitatea de a pune în practică strategiile corecte. Apoi, pentru fiecare carte citită sau curs urmat, angajează-te să pui în practică măcar o acțiune bazată pe ceea ce tocmai ai învățat.

 Pornind de la cele trei instrumente descrise mai sus, pasul firesc care urmează este să înțelegi utilitatea continuității procesului de învățare ”din mers”, apelând de fiecare dată la o analiză a fiecărei strategii aplicate, a fiecărui proiect sau eveniment derulat.

Astfel, va fi mai ușor să reții informații utile, cât sunt încă proaspete și să stabilești un plan de acțiune care să crească eficiența activităților similare viitoare (ce trebuia să se întâmple, ce s-a întâmplat de fapt, ce a fost diferit și de ce, ce poți face altfel pentru a aduce îmbunătățiri).

Vei simți rapid rezultatele pe care le poți obține aplicând aceste trei instrumente esențiale de marketing profitabil.