Un om supărat pe calul lui de 20 ani, care nu mai trăgea ca-n anii tinereții, nici la alte lucruri nu mai era de folos, hotărăște cu asprime să-l ducă la abator. Fără milă, fără regrete, pornește spre poartă, unde se întâlnește cu vecinul, care-l aștepta. „Măi omule, lasă-l, te-ai slujit atâta timp de el, uite, îți plătesc atâta, dă-mi-l mie, dacă vrei să scapi de el, numai nu-l duce la abator”.
Neînduplecat, ca și cum n-ar fi auzit, omul își continuă drumul, cu pași apăsați, spre marginea satului. Acolo, drumul trecea prin târgul plin de gospodari și târgoveți de-ai locului și străini, care vindeau și cumpărau de toate. Și i-au oferit preț și pentru calul lui.
Dar, omul supărat și-a spus: „Dacă primesc bani pe cal, mă fac de râs, o să zică apoi că n-am fost cinstit și o să se plângă de înșelăciune.” Și n-a vrut, oricât de mulți l-au strigat să-l oprească și oricât de bun ar fi fost prețul oferit. După o oră de drum, omul nostru face un popas. Calul, blând și ascultător, privește cu ochi mari și triști spre stăpânul lui, parcă știind că urmează despărțirea.
După o gură de apă și ceva de-ale gurii, omul nostru se ridică, strânge și pornește la drum. Face cale întoarsă. Hotărât, fără vorbă, se duce spre casă, gândindu-se: „Dacă atâția mi-au oferit bani și s-au bulucit să-mi ia calul, să mă despartă de el, o mai fi bun de ceva. Rămâne să aflu la ce anume.”
Indagra este, poate, cel mai mare târg din sud-estul Europei. Anul acesta, s-au bulucit firme din Italia, Franța, Olanda, Belarus, Bulgaria, China, îndepărtata Japonie și din alte locuri să pună preț pe ceea ce are de oferit România. România era în drum spre abator – tractoare aduse din afară la zeci și sute de mii de euro, semințe de legume și fructe „profesionale” (cum adică?), substanțe pentru hrana animalelor, soluții pentru confecționarea alimentelor…
Chiar am pus la pământ producția de tractoare, ca să le importăm? Chiar am uitat să punem vișini, și roșii, și ceapă, și cartofi? Oare, calul nostru merge spre abator, la uitare, sau merge spre casă, fiindcă mai are preț bun?
Plin de lume la Indagra, la mare căutare produsele tradiționale, chiar dacă unii producători întrec orice bun simț, cerând cinci lei pentru o sarma, iar alții se întrec în generozitate, vânzând curele lucrate fin la prețuri mult sub orice concurență. Bucuria viitorului, tineri și copii cu lumină în ochi, se petrec pe la cai și pe la păsări de toate culorile, îndrăzneți, întrebători, curioși.
Oare, ei ce vor face? Se vor întoarce din drum? Bogăția din curte este mai mare, mai multă, mai valoroasă? Poate, este doar o strategie, păstrarea rezervelor pentru vremuri mai grele, testarea ofertelor și conservarea resurselor. Cândva, lanurile se ardeau, fântânile se otrăveau…
Zeci și sute de mici producători cred că știu să se promoveze, că marketingul este o înșelăciune, că pot să vândă și se pricep să o facă. Chiar dacă vin la un târg, fără să știe unde își distribuie produsele, în ce magazine, către ce fel de cumpărători, în ce fel de ambalaj, cu ce fel de mesaj.
Amestecurile insipide, inodore și incolore, pripa, încropeala, autosuficiența, ignoranța, risipa, lipsa de consecvență, lipsa de comunicare, teama de necunoscut și multe alte prejudecăți sporesc vulnerabilitatea unor întreprinzători de succes, limitați de propriile neputințe. Zestrea vizibilă este 
uriașă, potențialul este ușor de evaluat, până și pentru începători.
România are trei produse tradiționale recunoscute, doar trei – Telemeaua de Ibănești, Magiunul de Topoloveni, Salamul de Sibiu. Cât spațiu au ocupat la Indagra – cel mai mare, printre cele mai mari… sau aproape deloc? Vreo două-trei altele caută recunoaștere prin certificare – Cârnații de Pleșcoi, Scrumbia Afumată de Tulcea. Care este pasul următor?
Un lucru este clar: zeci de firme străine din multe țări au plătit oameni, au cheltuit bani de drum, de cazare, de chirie și de promovare, pentru a fi prezente la Indagra. Oare, de ce? Ce promovăm – de-ale noastre sau de-ale altora? Cine-i promovează pe români? Rămâne să aflăm la ce mai e bun calul omului din poveste…