Despre idei se poate scrie foarte usor, dovada articolul de aici, inspirat de un fotograf profesionist. De altfel, la finalul acestui articol vei putea descoperi si alte texte, pe aceeasi tema sau pe teme strans legate de acest subiect.

Deseori, investitorii cauta printre noianul de idei colectionate, pentru a gasi si alege oportunitatile cu cele mai mari sanse de reusita. Pentru acest lucru exista inclusiv concursuri si emisiuni televizate.

In ce sa investesti, cu minim de risc si maxim de castig?

Cele mai bune idei par a fi cele care au o cat de mica legatura cu ceva ce-ti place, ceva la care te pricepi sau ai o cat de mica experienta in domeniu. Astfel, scad riscurile ca lucrurile sa scape de sub control.

Unele idei au aplicabilitate universala, altele trebuie personalizate, inainte de a le aplica in afacerea ta. Fie ca este vorba de vanzarea unor servicii, fie produse, unele functioneaza mai bine, altele depind de factori pe care nu-i poti controla atat cat ai vrea.

Idei de afaceri, idei de marketing sau amandoua?

Vei vedea ca lucrurile merg impreuna. Afacerile fara marketing pot fi derulate, eventual, de cei care detin un monopol sau controleaza o piata captiva. In rest, promovarea este esentiala, dupa o minima pregatire si testare.

Iata cateva idei de afaceri, intr-o colectie mereu improspatata. Fie le asociezi cu lucruri care ti-au trecut deja prin minte, fie le iei ca atare, puterea exemplului este mereu mai mare decat a simplei insirari de propozitii.

Cu o simpla cautare pe Internet, poti gasi colectii impresionante de idei de afaceri… folosite de altii. Avantajul este ca au fost deja testate. Dezavantajul este ca acest lucru inseamna ca ai deja concurenti, chiar experimentati.

Unicitatea ta are nevoie sa fie exprimata si pusa in valoare!

De ce te apreciaza prietenii tai? Ce poti transforma in valoare comerciala dintre trasaturile pe care ti le atribuie? Cum le transpui intr-o afacere?

Ei bine, solutia potrivita pentru unii s-au dovedit a fi fransizele: in domeniul alimentar cu preparate calde sau produse conservate si ambalate, magazine de desfacere, localuri sau cafenele. De asemenea, francize exista pentru distributori de ferestre, agentii imobiliare, servicii, etc.

Pentru altii, se pot potrivit asa zisele “afaceri la cheie”, mai mult sau mai putin literal. Un exemplu ar fi ideile de afaceri de la Bilancia de aici,  pentru o patiserie congelata, o gogoserie clasica sau o spalatorie automata self-service de haine.

Asadar, solutii exista, important este sa dispui de resursele necesare, in primul rand de energie si entuziasm. Daca poti sa-ti asiguri libertatea financiara, ce te impiedica sa te lansezi in afaceri, pe cont propriu? Pentru consiliere in marketing, poti folosi cunostintele si timpul expertilor.

Una este sa te promovezi sporadic, in functie de situatii de conjunctura, si alta este sa folosesti un sistem programat, cu activitate continua, automata, ajustata pentru nevoile tale. Riscurile scad, sansele de succes cresc exponential, iar timpul pana la atingerea obiectivelor se scurteaza.

Cand decizi sa faci lucrurile profesionist, temeinic, lucrezi organizat, pe baza unui plan. Ai la dispozitie resurse gratuite folosind meniul din dreapta articolului si poti folosi zona de contact pentru a afla cum poti beneficia de sprijin rapid, cu rezultate garantate.