Comunicarea sănătoasă NU înseamnă „război”, „secolul 19”, „paleolitic fiscal”, „insolvență”, „faliment”, „neghiobie”, „birt”

Dincolo de discursuri cu iz politic interesat, comunicarea sănătoasă, având la bază idei argumentate, comparații și exemple, poate da roade bune, din belșug, astfel încât să beneficieze de ele cât mai mulți oameni sau chiar toată lumea, în mod echitabil.

Un astfel de exemplu a apărut zilele trecute, în anunțarea unei cote de impozitare a cifrei de afaceri, ca intenție de politică fiscală viitoare și dezbaterea aprinsă a acestei propuneri. O reacție mai echilibrată a fost publicată de Ziarul Financiar aici. O viziune apropiată, de această dată cu referințe istorice până la Hammurabi, găsești în Bursa, aici: de la zeciuială la impozit pe venit și perceptor, distanța este mai mică decât miile de ani de istorie.  

Politicile fiscale cer – poate chiar impun – o comunicare sănătoasă, ușor de înțeles, sprijinită pe fapte și informații concrete. Reacțiile vor putea astfel să aibă doza necesară de echilibru rațional, pentru a negocia o soluție optimă, eficientă, aplicabilă – nu utopică, alarmistă, pătimașă și interesată.

Din cele mai vechi timpuri, impozitele au constituit o necesitate pentru stat și o corvoadă pentru contribuabili. Dincolo de nivelul impozitelor și oportunitatea momentului în care devine scadentă perceperea lor, sistemul fiscal este inevitabil. Jocul continuu de găsire și astupare a breșelor merge înainte, iar diferențele de tratament se perpetuează. Comunicarea joacă, iar, un rol esențial.

Indiferent de domeniile de activitate, de regiunile geografice sau de criteriile economice de selecție, jocul de-a impozitele este același. Unii vor să încaseze cât mai mult, pentru a-și acoperi cheltuielile administrării sistemului statal, pentru a face investiții și pentru a asigura servicii structurale. Ceilalți vor să plătească minimul posibil, pentru a păstra cât mai mult din veniturile pe care le generează.

Structural, întotdeauna a existat o diferență de tratament între persoanele fizice, impozitate final, fără posibilitatea de a deduce cheltuieli, pe de o parte, și firmele, capabile să administreze riscuri, să genereze constant venituri din afaceri cu terți și având acces la facilități fiscale variate, oferite de statul sub jurisdicția căruia activează, pe de altă parte.

Revenind la articolul din ZF, este binevenită comparația între ponderile fiscale în PIB ale diferitelor impozite (directe și indirecte, aplicabile firmelor și, respectiv, persoanelor fizice), cu exemple numerice concrete. Din punct de vedere al situației economice, într-un laborator cu condiții controlate, efectele pot fi studiate înainte de a anunța și apoi lansa astfel de măsuri, tocmai prin comparații ca aceea dintre România și Germania – către care privim cu așteptări și speranțe.

Comunicarea presupune dialog – ascultare activă, argumentare, răspuns echilibrat, constructiv

O firmă, care continuă să înregistreze pierderi consecutive în mai mulți ani, le poate poate acoperi cu finanțare de la acționari, de la bănci, furnizori și diverși alți creditori. O persoană care are cheltuieli mai mari decât veniturile poate trăi din ajutor de la stat, de la rude, din împrumuturi și din alte surse.

Ambele variante au, logic, un orizont limitat în timp – cine poate să o ducă așa, la nesfârșit, pe datorie? Orice creditor speră, la un anumit termen, să recupereze sumele și să încaseze o bonificație pentru plasamentele sale – fie ca dobândă, fie ca participare la câștigurile viitoare ale debitorului.

Dispariția presupusă a unor firme care trăiesc dintr-o marjă minimă de adaos – respectiv dintr-o cotă scăzută a profitului, raportat la cifra de afaceri – este o consecință a unor politici comerciale rigide. Printre aptitudinile managerilor de succes se numără adaptabilitatea la mediul în care operează, capacitatea de a adopta decizii menite să îmbunătățească eficiența activităților și puterea de a anticipa și planifica în consecință viitorul afacerii pe care o administrează.

Cu alte cuvinte, în termeni concurențiali, schimbarea poate fi impusă de condițiile economice, după cele mai dure criterii de supraviețuire valabile în viața de zi cu zi. Oglinda realității demonstrează că o afacere care continuă să ruleze sume imense, înregistrând pierderi an de an, fie devine o gaură neagră periculoasă pentru oricine gravitează în apropierea ei, fie un focar de infecție cu practici nesănătoase, care pot afecta în lanț sistemul în cadrul căruia funcționează. Astfel de afaceri există: Uber și Twitter reprezintă două exemple elocvente, afaceri mari, fără profit.

Orice marjă de profit aflată constant sub cota de impozitare pune sub semnul întrebării însăși rațiunea existenței unei astfel de „afaceri” – perpetuarea ei presupune fie ajustarea costurilor, pe baze reale, eficiente, fie mărirea marjei de profit până la nivelul suportat de piață, fie… eliberarea unui loc pe piață. De ce ar merita firmele un tratament protecționist, mai mult decât persoanele fizice?

Se cântă prohodul unor producători auto, textiliști în lohn, constructori, firme de comerț cu amănuntul, agenții de turism sau imobiliare și așa mai departe. Se invocă desființarea unor zeci de mii de locuri de muncă pe orizontală, cu recesiune și dezastre, cu dispariția investițiilor străine existente și potențiale. Și totuși…

Este loc de discuție: se pot folosi cote diferențiate de impozit (1-2-3%), se permit excepții, alternative. În fond, codul fiscal deja are câteva astfel de situații consacrate în text, inclusiv pentru încurajarea și tratarea preferențială a investițiilor străine în anumite sectoare. Cota în sine nu poate sufoca o afacere: de ce comisionul la plățile efectuate cu cardul, obligatorii pentru majoritatea comercianților, nu a generat o reacție la fel de virulentă? Este tot 1% din veniturile realizate în acest mod de comercianți!

Un profesionist, care realizează venituri din postura de angajat, este destul de vulnerabil la un tratament „fiscal” de natură finală, fără prea multe opțiuni de amânare sau deturnare a scadențelor, de optimizare a costurilor fiscale prin deducerea unor cheltuieli. O persoană fizică nu poate fuziona cu altă persoană sau compensa „pierderile”, nu poate amortiza fiscal investițiile și, în general, are mult mai puține instrumente de capitalizare la dispoziție față de o firmă, plătind impozite la nivelul tuturor veniturilor de natură salarială realizate.

Soluția impozitării cifrei de afaceri este discutabilă: la ce nivel, cu ce instrumente, cum să se aplice? Cert este că ea este deja preferata multor IMM-uri – sute de mii, care au acceptat-o sau chiar au solicitat-o, ca variantă simplificată de impozitare. Și-au construit în jurul ei planurile de afaceri. Au estimat din start rata de profitabilitate, luând în calcul costul dat, cunoscut, al impozitului aplicabil.

Un interesant studiu despre IMM a publicat aici KeysFin. Poți vedea câte IMM-uri încasează mai puțin de 100,000 Euro anual, ce pondere au în economie, ce impozite plătesc și cum se descurcă ele, pe categorii de cifră de afaceri. România a stimulat încă din anul 2000 creșterea afacerilor mici prin politica fiscală a impozitului de 1,5% pe veniturile IMM. Nici în 2007, când am aderat la UE, nici după aceea, România nu a fost obligată să abroge acest mod de impozitare și nici nu a riscat sancțiuni de infringement.

Nu s-a pus problema, ca acum, că directivele europene sau convențiile bilaterale ar deveni inaplicabile. Presupuși specialiști care fac astfel de afirmații publice nu fac decât să-și arate „priceperea” și să-și trieze clientela, rămânând cu cei care îi merită – sacul și peticul.

Da, există un impozit indirect aplicat cifrei de afaceri, TVA. Numai că modul de perpetuare a TVA-ului de la un comerciant la altul este diferit de un impozit final. Deducerea și colectarea TVA prin intermediul firmelor, transformate în agenți fiscali, se face după reguli speciale.  Există inclusiv opțiunea, mult abuzată, a returnărilor de TVA. Impozitul pe cifra de afaceri nu poate fi rambursat. Soldurile TVA pot fi pozitive sau negative, în funcție de profilul de activitate, de profilul clientelei (UE, non-UE, import versus export, etc). Regimul unui impozit final, aplicat cifrei de afaceri, este diferit de cel al TVA.

Comunicarea sănătoasă presupune dialog și răbdare

Poate fi impozitul pe CA aplicat în cote diferite, în funcție de criterii care reflectă interesele statului? Pot fi aplicate cote mai mici domeniilor pe care statul dorește să le stimuleze sau să le protejeze, respectiv cote mai mari pentru activitățile pe care vrea să le limiteze sau chiar să le reducă? Se deschide, astfel, o discuție amplă.

Un studiu Coface la care Agepres se referă aici, arată că aproape jumătate dintre companiile din România prezintă un risc de insolvență ridicat. O declarație a unui reprezentant BNR arată că numai 12,200 de firme din peste 500,000 (adică, vreo 2,5%) au potențial semnificativ de creditare, putând susține un nivel de creditare de 5% din PIB. În fine, un consilier prezidențial s-a referit încă din 2013 la regândirea sistemului fiscal, prin înlocuirea impozitului pe profit – articolul din Săptămâna Financiară comentat aici. Un alt articol, care preia subiectul fierbinte de la Murray Rothbard, se referă la acest tip de impozit aici.

Comunicarea sănătoasă poate aduce schimbarea necesară pentru limpezirea unei nebuloase fiscale cvasi-permanente. Marketingul politic este o temă și o specializare de actualitate: este nevoie ca dialogul să facă parte în mod obișnuit din comunicarea intențiilor privind decizii strategice. Consultarea este esențială, pentru a asigura comunicarea corectă cu publicul, inclusiv cu specialiștii grăbiți.

Este clar, interesele de grup par să fie antagonice, reacțiile războinice, extrem de rapide, demonstrând cât de mare este amenințarea pentru mulți dintre cei care au putere și voce. Este nevoie de voință. Poate ieși ceva bun de aici. Când legislația este mai clară, aplicarea ei mai simplă, activitatea mai previzibilă… consultanții au mai puțin de lucru, mai puține spețe de deslușit. Cine pierde, cine câștigă? Quo vadis, homo sapiens?

P.S. Expresiile din primul subtitlu au fost folosite de: Florin Pogonaru (AOAR) – război fals, panică; Angela Roșca – impozit de secol al XIX-lea, Mugur Isărescu – birt, Traian Băsescu – paleolitic fiscal, Iancu Guda – insolvență: o treime dintre firme, aici; Moise Guran – neghiobie. Acestora li se adaugă reprezentanți ai Ernst & Young, Deloitte, KPMG, firme independente de consultanță. Și totuși… 

Împărtășește cu un clic...Share on FacebookEmail this to someoneShare on Google+